Deficit de personal pe șantiere

Bine v-am găsit, pasionați ai utilajelor!

Astăzi, dezbatem un subiect stringent, mai ales dacă ne raportăm la situația din România. Lipsa forței de muncă în domeniul construcțiilor și, mai ales, a celei calificate.

 

Pandemia continuă să agite apele și a creat un deficit de angajați capabili și cu experiență în construcții. Desigur, această problemă plana asupra întregii lumi de ceva vreme, însă cei mai mulți au ales să o ignore, în speranța că se va rezolva de la sine. Un bun exemplu este demersul Asociației Constructorilor Americani, care, încă din anul 2013, a solicitat public să se investească în resurse umane. În anul 2019, membri marcanți ai sectorului britanic de construcții anunțau un deficit de nu mai puțin de 230 de mii de muncitori calificați. Cu toate astea, nimeni nu a luat măsuri.

Ce ar mai fi spus despre țara noastră, în contextul în care americanii și britanicii nu au găsit soluții? Statisticile ne spun că doar în Italia, Spania, Marea Britanie și Germania locuiesc peste 4 milioane de români, iar, în fiecare an, 200 de mii de conaționali aleg să își caute un trai mai bun peste hotare. Asta ne spune că exportăm masiv forță de muncă în străinătate, iar autoritățile și politicienii români asistă pasiv la acest dezastru demografic. Unde mai pui că natalitatea în țara noastră este într-un continuu declin și, din nou, nu se face nimic în acest sens.

 

Dar, să trecem peste statistică și să revenim la forța de muncă. Mai ales cea calificată, căci, în domenii de nișă, este foarte greu să mai găsești oameni cu experiență. Un astfel de exemplu sunt operatorii de macarale sau platforme aeriene. Specializarea în acest sector necesită acumularea multor cunoștințe, studiu intens și ore bune de practică. Prin urmare, puțini sunt dispuși să depună asemenea eforturi, cu toate că recompensele sunt pe măsura competențelor deținute.

O soluție la această problemă este instruirea unor oameni din interior, care vor să câștige mai bine, au o pasiune pentru utilaje și au și talentul necesar. Pandemia a fost un factor limitator în ceea ce privește mobilitatea specialiștilor dintr-o țară într-alta. Odată cu îngrădirea libertății de mișcare, specialiștii s-au reorientat către un alt domeniu de activitate, mai ales dacă, să presupunem, compania navală pentru care lucrau a dat faliment sau și-a întrerupt activitatea. Prin urmare, am pierdut un operator de macara, pentru că acesta s-a reorientat profesional.

 

Un antreprenor vizionar se uită mai departe de prezent și este conștient că pandemia va trece la un moment dat și afacerile își vor reveni sau chiar vor depăși așteptările. Ce se va întâmpla atunci? Pentru că deja ne confruntăm cu o lipsă acută de personal specializat în domeniul construcțiilor și al operării de utilaje. Este nevoie de timp pentru a dobândi aptitudini, iar populația planetei este tot mai îmbătrânită. Puțini tineri își doresc astăzi să lucreze pe șantiere sau să opereze utilaje, așa că orientarea producătorilor către echipamente de construcții autonome este justificată.

Managerii de departamente reprezintă o altă latură a acestei probleme, care trebuie adresată corespunzător. Competențele dobândite în ani și ani de muncă nu pot fi înlocuite pe loc. Inevitabil, acest deficit de oameni cu experiență va conduce la o inflație salarială, date fiind încercările disperate ale unor companii să atragă profesioniști în echipa lor. Atunci când o firmă încearcă să înlocuiască un salariat care lucra de ani buni în companie, tinde să ofere același salariu, însă piața s-a schimbat și acesta poate nu mai corespunde cu realitatea.

 

Firmele mici sunt cele mai afectate de pierderea personalului de calitate, pentru că nu pot concura la salarii cu marile companii. O soluție conformă cu era în care trăim este investirea în tehnologie, în robotică și chiar în inteligență artificială. Acum, avem la îndemână soluții informatice care pot înlocui cu succes un departament întreg, dacă este cazul. Nu spunem că este un lucru bun, pentru că inteligența, aptitudinile și competențele unui specialist sunt de neînlocuit, dar sunt cazuri când tehnologia reprezintă o variantă mai ieftină și mai bună pe termen lung.

Până data viitoare, să auzim numai de bine!

 

 

Autor: Cătălin Vlăsceanu