Bine v-am găsit, pasionați ai utilajelor!

Deschidem din nou cartea de istorie a utilajelor și descoperim împreună povestea celui mai mare camion minier fabricat vreodată în România, DAC 120 DE, care și-a făcut debutul în anul 1988.

Asemenea tractoarelor UTB care aveau ca sursă de inspirație Fiat, și pentru fabricarea basculantei DAC 120 DE s-au furat câteva idei. De data aceasta, izvor de inspirație a fost modelul american Lectra Haul. Nicolae Ceaușescu a comandat un astfel de utilaj, sub pretextul că avea nevoie de el pentru a transporta pământul excavat în timpul lucrărilor la Canalul Dunăre – Marea Neagră.

În realitate, inginerii de la Uzina Steagul Roșu Brașov l-au dezbrăcat de secrete și au replicat componentele și tehnologia americană. O sarcină care s-a dovedit mai dificilă decât pare la prima vedere, dacă luăm în calcul că a durat 10 ani pentru a crea basculanta DAC 120 DE pornind de la modelul Lectra Haul.

Să vorbim acum despre specificațiile tehnice ale exemplarului românesc. Greutatea sa operațională era de 90 de tone, volumul benei era de 35 de metri cubi, iar dimensiunile basculantei erau la fel de impresionante. 10 metri lungime, 3,2 metri lățime și 5,4 metri înălțime. Cele 4 roți, care aveau un diametru de 3,2 metri fiecare, purtau semnătura renumitului fabricant francez Michelin, iar o singură bucată costa, la vremea aceea, 10.000 de dolari.

Pentru a urni acest colos, a fost nevoie de două motoare electrice și de un generator diesel care să le alimenteze. Generatorul diesel-electric dezvolta 1.200 de volți și își trăgea combustibilul din două rezervoare imense, care însumau 3.200 de litri. Această cantitate de motorină era suficientă pentru o săptămână de lucru neîntrerupt. Prin efectuarea unei simple operațiuni matematice, ne rezultă un consum de combustibil de doar 20 de litri pe oră. Foarte mic, dacă luăm în calcul capacitatea de muncă a basculantei DAC 120 DE.

Un singur motor electric dezvolta 520 de cai putere, iar cele două unități erau conectate la roțile de pe puntea spate. Motoarele au fost realizate în Fabrica Electroputere Craiova și îi confereau basculantei noastre, în total, 1.040 de cai putere. Suficient pentru ca acest utilaj impresionant să atingă o viteză maximă de 70 de kilometri pe oră fără încărcătură și 55 de kilometri pe oră cu o greutate în spate de 120 de tone.

Cea mai mare provocare pentru inginerii români a reprezentat-o suspensia basculantei DAC 120 DE. A fost nevoie de 6 ani pentru a crea un tip de amortizor bazat pe niște pastile de cauciuc introduse într-un cilindru, amortizarea șocurilor făcându-se prin frecarea acestor elemente de cauciuc între ele.

Vă propun să aflăm și de unde provine denumirea acestei basculante. Ei bine, DAC era numele folosit pentru camioanele construite la Uzina Steagul Roșu Brașov, 120 era încărcătura maximă admisă — exprimată în tone, desigur —, iar DE dezvăluia tipul de propulsie, respectiv diesel-electrică.

20 de exemplare au fost construite în total. 15, la Uzina Steagul Roșu Brașov, și 5, la Uzina Mecanică Mârșa, județul Sibiu. În România, basculantele DAC 120 DE au lucrat în mine de cupru, calcar, banatită și sulf, precum și la Canalul Dunăre – Marea Neagră. Cele 5 exemplare construite la Sibiu erau destinate exportului și au fost livrate unei mine de fier din Australia, care a plătit doar 300.000 de dolari pe bucată. Spun „doar”, pentru că prețul unui utilaj similar era, în medie, de un milion de dolari la acea vreme.

Ultima basculanta DAC 120 DE a ieșit de pe poarta fabricii în 1990, iar producția a fost sistată pe motiv că prețul de vânzare era sub costurile de producție. Este momentul să închidem încă un capitol din cartea de istorie a utilajelor, cu amintirea unui colos industrial care s-a stins poate prea repede.

Până data viitoare, să auzim numai de bine!

 

 

Autor: Cătălin Vlăsceanu