Bine v-am găsit, pasionați ai utilajelor!
Pandemia și criza financiară ce i-a urmat ne-au făcut pe toți să fim mai cumpătați și mai atenți când vine vorba de investiții. La același capitol, se încadrează și achiziția de noi echipamente agricole sau de construcții. Prin mesajele dumneavoastră, ne-ați transmis că vreți să aflați informații despre producători mai puțin cunoscuți de utilaje, dar care scot pe piață produse calitative, la prețuri în concordanță cu vremurile pe care le trăim.
Ca de obicei, ne conformăm dorințelor dumneavoastră și vă invităm să faceți cunoștință cu producătorul chinez de utilaje Everun. Un brand cu o vechime de 14 ani în industrie și cu un portofoliu bogat de echipamente și atașamente fiabile.
Poate mulți dintre dumneavoastră ați ridicat din sprâncene când ați auzit numele „China”, dar trebuie să știți că această țară nu mai este demult asociată cu fabricarea de produse neconforme sau de slabă calitate. Dimpotrivă, China pune tot mai mult accent pe inovare, pe dezvoltare continuă și pe folosirea tehnologiei pentru crearea de produse care să concureze cu cele din Europa sau America.
Un exemplu elocvent în acest sens este compania Caterpillar, care are 6 fabrici în China, unde se produc încărcătoare frontale, cilindri compactori, autogredere, buldozere și componente pentru acestea. Dar nu despre Caterpillar este vorba astăzi. Și nici despre JCB sau John Deere, care folosesc, de asemenea, componente made in China.
Astăzi vorbim despre Everun Machinery, o companie care a fost fondată în anul 2007, într-un spațiu de doar 4.000 de metri pătrați și cu o producție de 480 de utilaje pe an. Dar, pentru că accentul a căzut de la bun început pe calitate și pe dezvoltarea unei largi game de echipamente fiabile, astăzi, Everun produce peste 5.000 de utilaje anual. Așadar, o creștere de 10 ori în termeni de producție, în doar 14 ani.
2015 a fost anul în care produsele Everun au primit certificare europeană și, astfel, a urmat expansiunea companiei către noi orizonturi. Semnul de conformitate europeană înseamnă că utilajele, atașamentele și componentele Everun respectă standardele și normele spațiului economic european.
În cei doar 14 ani de existență, Everun Machinery a devenit unul dintre cei mai importanți producători de încărcătoare frontale și încărcătoare telescopice articulate din China. Unul dintre principalele avantaje ale acestor echipamente este numărul mare de atașamente compatibile. Everun deține două fabrici, iar utilajele produse acolo ajung în peste 60 de țări, între care și România.
Parte a planului de extindere a fost decizia de a înființa o filială Everun în Germania, cu scopul de a furniza rapid piese de schimb pentru utilajele comercializate în Europa și de a asigura suport tehnic de specialitate. Everun Europe Company a fost fondată în 2014 și angajează ingineri germani cu o vastă experiență în domeniul utilajelor.
În 2018, a luat ființă Everun Australia Company, care deservește clienții din zona Oceaniei. Compania chineză beneficiază și de avantajul geografic în ceea ce privește livrarea utilajelor produse, pentru că fabrica-mamă este localizată în orașul portuar Qingdao, cu ieșire directă spre Oceanul Pacific.
Încărcătoarele frontale Everun sunt create în conformitate cu cerințele clienților. Compania ține legătura constant cu operatorii și cumpărătorii acestor utilaje, pentru a-și putea îmbunătății continuu gama de încărcătoare frontale.
Pe baza acestei comunicări deschise, trăsăturile cheie ale acestor echipamente sunt eficiență crescută, ușurință în folosire, mentenanță facilă, robustețe și confort în operare. Toate astea, alături de preocupare pentru siguranța operatorului și a celor din jur.
Aceleași principii se aplică și portofoliului de încărcătoare telescopice, care sunt create în spiritul productivității în muncă și manevrabilității. Producătorul chinez a jucat cartea simplității și a costurilor decente de achiziție, operare și mentenanță. Iar rezultatele vorbesc de la sine.
Atât deocamdată despre ascensiunea rapidă a utilajelor made in China. Până data viitoare, să auzim numai de bine!
Autor: Cătălin Vlăsceanu