5 obstacole în calea asocierii fermierilor români

Bun găsit, pasionați ai utilajelor!

Vorbim astăzi despre provocări. Despre ce înseamnă să fii fermier și despre ce obstacole trebuie să depășești. Și, așa cum v-am obișnuit, venim și cu soluții.

Pe cât este de frumoasă viața de fermier, pe atât este de grea. Dovadă stă multitudinea de bariere în calea dezvoltării unei afaceri în domeniul agriculturii. Productivitate scăzută, capacitate redusă de investiții și acces limitat la piețele de desfacere. Și, de parcă nu ar fi de ajuns, produsele europene, și nu numai, invadează piața agroalimentară din România. Micii producători locali nu pot concura cu străinii, chiar dacă furnizează produse de o calitate superioară.

 

Poate cea mai viabilă soluție la toate aceste probleme este asocierea. Pentru că, nu-i așa, unde-s mulți puterea crește. Prin asociere, producătorii ar avea acces mai ușor la noi piețe de desfacere, tehnologie, activități de instruire și formare. Astfel, vă puteți reduce costurile de producție și puteți deveni vizibili atât pe piața locală, cât și pe piețele internaționale.

Beneficiile asocierii nu se opresc însă la producători, ci se răsfrâng asupra întregii comunități. Se creează un adevărat lanț trofic al oportunităților. De la simplul fapt că agricultorii reuniți în asociații pot accesa mai rapid și mai ușor fonduri europene, la prețuri mai mici pentru produsele de la tarabă. Pentru că, datorită fondurilor europene nerambursabile, cheltuielile sunt mai mici, iar asta se va vedea în prețul final al produselor comercializate.

Cooperativa formată în urma asocierii dispune de resursele necesare pentru un proces de marketing ca la carte și un branding puternic. Odată cu forța asocierii, vine și respectul pe piață și, totodată, accesul la masa celor mari. Adică, lanțurile mari de magazine sau hipermarket-uri.

 

Însuși actualul ministru al Agriculturii, Adrian Oros, recunoaște starea de fapt când vine vorba de asocierea fermierilor. Și citez: „Din păcate, în România, după 30 de ani, mediul asociativ agricol și industria alimentară sunt foarte fragile. Nu a fost nicio intenție din partea statului să stimuleze asocierea, pentru că foarte mulți dintre cei care lucrează în instituțiile statului s-au temut. S-au temut că, în momentul în care mediul asociativ va deveni puternic, va prelua – și așa este normal – multe dintre atribuțiile statului și ei își vor pierde locurile de muncă.”

Ei bine, cum interpretăm această declarație oficială? Pe scurt, statul e de vină. Statul și angajații săi. Bugetarii. De teamă să nu rămână fără obiectul muncii, cei de la putere nu au făcut nimic să ajute poporul. Niciun stimulent, nicio strategie de dezvoltare, nicio formă de încurajare.

 

În partea a doua a acestei analize de caz, vom vorbi despre nu mai puțin de 10 avantaje esențiale care vin la pachet cu asocierea. De la binele individual, al fiecărui membru constitutiv, până la binele comunității, al clientului care cumpără produsele de pe tarabă.

Să auzim numai de bine!

 

Autor: Cătălin Vlăsceanu