Vorba că veșnicia s-a născut la sat îi vine mănușă unui mare producător de mașini grele din Statele Unite ale Americii. O istorie impresionantă, de 183 de ani, o afacere născută din dorința unui fierar de le a ușura munca agricultorilor, o companie care a ajuns la o valoare absolută de aproape 53 de miliarde de dolari. Ați ghicit. Vorbim despre John Deere.
John Deere, fierar și inventator, a pus piatra de temelie a companiei care îi poartă numele în anul 1837, în statul american Illinois, prin găsirea unei soluții ingenioase la o problemă pe care o aveau fermierii locului. Plugurile lor nu făceau față solului dur din regiune, așa că John Deere a creat un plug din oțel șlefuit, mai exact, din lama unui ferăstrău. 5 ani mai târziu, vânduse deja 100 de astfel de pluguri, iar, în 1848, John Deere avea deja o fabrică de ultimă generație, la acea vreme.
10 ani mai târziu, conducerea companiei este preluată de fiul lui John Deere, Charles, în vârstă de doar 21 de ani. El va conduce afacerea familiei timp de nu mai puțin de 49 de ani. Chiar dacă tehnologia, pentru acea vreme, modernă, își făcea loc încet, dar sigur în munca agricultorilor, trăsura trasă de cai era indispensabilă. În 1863, firma construiește primul atașament, denumit Hawkeye Riding Cultivator, și doar armăsarii puteau să îl pună în mișcare.
În 1876, John Deere înregistrează marca „salt de cerb”, iar acest logo este cel mai longeviv dintre toate simbolurile folosite de cele 500 de companii care alcătuiesc Topul Fortune. John Deere moare în 1886, la venerabila vârstă de 82 de ani, și lasă în urmă un imperiu. De pe porțile fabricilor sale ieșeau pluguri, cultivatoare, grape, semănători și plantatoare. În plus, de pe linia de producție au ieșit unele dintre cele mai rezistente și îndrăgite căruțe de pe piață.
Odată cu moartea lui Charles Deere, în 1907, la conducerea companiei vine ginerele său, William Butterworth. În cei 21 de ani în care a condus afacerea familiei, vânzările anuale au crescut de la 4,5 milioane de dolari, la 61 de milioane pe an, John Deere devenind astfel lider în domeniul recoltării de cereale. Grație noii înființate divizii de export, echipamentele producătorului american ajung în Anglia, Franța, Austria, America de Sud și chiar Rusia.
1918 este un an decisiv pentru numele și renumele John Deere, mai exact, poate una dintre cele mai bune decizii de afaceri luate. Producătorul american cumpără Waterloo Gasoline Engine Company, renumit fabricant de tractoare. Doar în primul an, sunt vândute 5.634 de tractoare Waterloo Boy. În 1927, John Deere introduce prima sa combină, care avea 35 de cai putere. Iar, în 1937, la fix 100 de ani de la înființarea companiei, vânzările totale însumează 100 de milioane de dolari, un record absolut pentru acea vreme.
În 1943, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, John Deere se adaptează rapid situației și devine, totodată, producător de tractoare militare, muniție și chiar componente pentru avioane. Ba chiar este înființată o divizie specială, intitulată Batalionul John Deere, care avea misiunea de a repara tancuri, pe fronturile din Belgia și Franța.
Pe timp de pace, în anul 1947, Tractorul Model M primește un accesoriu inedit, o lamă frontală, și devine, astfel, buldozer. Acest moment marchează practic intrarea companiei John Deere pe piața de construcții, dar și în sectorul forestier. Totuși, de-abia 11 ani mai târziu, producătorul american intră oficial în industria construcțiilor, cu inaugurarea Diviziei de Utilaje Industriale. Produsul reprezentativ este un tractor pe șenile, mai exact, modelul 440 Crawler.
Din acel moment, lucrurile au decurs firesc și dezvoltarea companiei a fost una unitară și armonioasă. Plugul creat de John Deere în anul 1837 a fost ales de celebra organizație Smithsonian ca fiind unul dintre cele 101 obiecte care au făcut America ce este astăzi. O putere economică mondială. Și, ca să vă dați seama de importanța acestui lucru, plugul inventat de John Deere a fost selectat de specialiști din nu mai puțin de 137 de milioane de artefacte. Astăzi, John Deere este mai mult decât o poveste de succes, ce poate fi cuprinsă în manualele de istorie. John Deere este unul dintre cei mai apreciați producători de utilaje și un etalon al calității. Atât în domeniul construcțiilor, cât, mai ales, în cel agricol. De la îndrăgitul tractor Waterloo Boy, la utilaje de ultimă generație.
Atât despre cine a fost John Deere și moștenirea de zeci de miliarde de dolari pe care a lăsat-o. Promitem să mai intrăm în biblioteca vremii și să vorbim și despre istoria altor mari producători de utilaje. Așteptăm sugestiile dumneavoastră pe adresa redactie@utilaje.tv.
Să auzim numai de bine!
Autor: Cătălin Vlăsceanu